Publicitate în mişcare

Formă de outdoor neconvenţional, afişajul mobil avînd la bază PVC backlituri rulabile e o inovaţie premiată, în anul 1997, la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva. Francizat şi în România din ianuarie 2004, Mobil’ Affiche desfăşoară campanii pentru advertiseri ca McDonald's, Orange, Coca Cola, Radio21, RFI, Praktiker, MrBricolage, Bricostore, Utra Pro Computers, Romtrans, Altex, Opera Naţională. Expunerea publicitară locală prezintă, de altfel, avantajul full brandingului: dacă în alte state se merge pe rularea de mesaje publicitare pentru varii firme (în limita celor 21 de backlituri), filiala neaoşă închiriază întreg echipamentul unei singure companii.



Dezavantajul l-ar constitui, ca în cazul celor mai multe execuţii de outdoor, aproximarea indicatorilor de receptare: “Din păcate, în acest moment, în afară de TV, nu avem date de audienţă care să ne ajute să calculăm corect indicatorul. Deşi s-au încercat unele măsurători pentru outdoor, personal nu cred că outdoor-ul poate furniza date concrete despre persoanele care vizualizează reclamele. Dacă ai 1.000 de vizualizări, cu siguranţă există persoane care văd de mai multe ori pe zi reclama (fiind încluşi în cei 1.000), rezultînd o deformare a realităţii şi implicit rezultate incorecte ale indicatorilor (reach, GRP, CPT etc.), declara Bogdan Mogoroaşe, Account Executive Mobil Affiche.

De asemenea, chiria lunară e sensibil redusă comparativ cu preţurile practicate de diferitele canale clasice (între 6.000 şi 8.500 de euro pe lună).

Sprite Icstrim

Help Line a adus un Golden Watch agenţiei McCann Erickson Bucureşti, la categoria Advertising Campaigns, la festivalul de la Portoroz (Slovenia), Golden Drum.



Via

Vezi şi Sînt singurel Bing Bang
Ascultă şi Oda curajului


Dacă ţi-ai rupt piciorul drept apasă tasta 1, dacă ţi-ai rupt piciorul stîng apasă tasta 2...
0750SPRITE


Fiecare pas contează!

Expunere neconvenţională pentru a promova asigurările de viaţă oferite de Allianz-Ţiriac, mesajul Fiecare pas contează! La fel ca în viaţă”, întîlnit pe trecerile de pietoni din capitală şi din ţară, e o creaţie a agenţiilor BBDO Group România: Graffiti BBDO şi Media Direction.

Via

Mr. Proper

Grey Worldwide, Germania


Via


Prima firma de consultanţă în implementarea de neconvenţional din România

Departament de cercetare al MV.com, ulterior dezvoltat în companie distinctă - pe fondul lipsei unor soluţionări tehnice în implementarea execuţiilor neconvenţionale şi din dorinţa iniţiatorului proiectului de a-şi dedica timpul cercetării, lăsînd compania (n.a. MV.com) General Managerului Andreea Pali - AHA Media, s-a lansat în decembrie 2007, fiind specializată în servicii de consultanţă în punerea în practică a ideilor inovatoare.



„Avem o industrie de marketing şi publicitate cu multe idei creative, dar nu avem întotdeauna suficiente soluţii tehnice pentru a implementa respectivele idei. Prin urmare sînt multe idei care mor pentru că pur şi simplu «nu se pot face». Atît agenţiile de publicitate, cît şi clienţii se plîng din acest motiv. Oferind consultanţă în acest sens, AHA Media pune la dispoziţia clienţilor şi agenţiilor care caută soluţii de implementare expertiza tehnica necesară, atît din punct de vedere al comunicării, cît şi din punct de vedere ingineresc. Practic, beneficiind de experienţa şi cunoştintele necesare, vom încerca să ajutăm industria să implementeze ideile pe care le creează şi pe care nu ştiu cum să le producă”, declara Marian Costache, Managing Director, AHA Media.

Via

Aloe Vera. Acum şi în autobuze

Prima întîmpinare parfumată a bucureştenilor de către MV.com avea loc, în luna aprilie a anului 2005, în mijloacele de transport în comun (autobuzele liniilor 104, 105, 123, 135, 137, 182, 335, 368), gazde ale odorantelor DERO 2în1 Aloe Vera - dispozitive amplasate în apropierea uşilor care emanau miresme cu o intensitate determinată de condiţiile de călătorie.


Via


Always on the move!

Facem ce nu fac alţii

* Panouri care vorbesc sau care miros

MV.com (Motion Vision Communication), companie ce oferă un mix publicitar-tehnic avangardist de comunicare neconvenţională multisenzorială (vizualuri olfactive sonorizate) uzitează, actualmente, cinsprezece brevete de invenţie pentru varii dispozitive publicitare, nişate pe sectoarele:

  1. publicitate mobilă (panotaj mobil cu sonorizare, inclusiv pe bicicletă);
  2. reclame vizual-olfactive, indoor (baruri, cafenele, cluburi, galerii comerciale) şi outdoor (metrou, parcuri, stadioane);
  3. publicitate digitală - transmisie de clip prin Bluetooth;
  4. personalizare spaţii de joacă: decorare, direcţionare, instalaţii, signalistică;
  5. turnee de promovare: caravane, kituri pentru spectacole stradale,

canale de comunicare ce garantează targetarea precisă (prin natura suportului) şi o rată de retenţie ridicată graţie melanjului mobil-vizual-olfactiv la care apelează.

  • Panouri mobile

MV.com CLASSIC

…sau minipanoul mobil sonorizat, cu o suprafaţă de expunere 4 m², sistem acustic de 2x200W şi autofuncţionabilitate de 40 de ore, destinat sesiunilor de sampling şi folosit în susţinerea acţiunilor de open market.

MV.com VELO

Bicicleta MV.com realizează o comunicare publicitară direcţionată în spaţiile aglomerate, fără a întimpina restricţii de acces.


Efecte MAXIme. MV.com Maxi

E unul din echipajele de panotaj motric sonorizat, cu o suprafaţă întinsă de expunere publicitară (2x12m²), dispunînd de conectare la Internet şi monitorizare GPS, folosit deopotrivă în „flotă” (monitorizată de un dispecerat, atît la nivel central, cît şi regional, comunicînd şi relaţionat - asemenea benzilor desenate) sau individual, conform unui orar prestabilit. Avantajele sînt reprezentate de impactul ridicat conferit de cele două suporturi de prezentare: vizual şi sonor şi extinderea targetului prin acoperirea unei arii largi, personalizarea: full branding (datele de contact ale clientului sau alte informaţii / mesaje destinate comunicării pot fi amplasate atît pe remorca transportatoare, cît şi pe cele două panouri, dar şi pe diferite suporturi adiţionale), flexibilitatea: se poate renunţa la unul din servicii (mobilitate, expunere vizuală sau auditivă) şi adaptabilitatea: pentru fiecare campanie în parte se pot implementa execuţii care să comunice mesajul cît mai adecvat şi, astfel, eficient.

  • Bluetooth. MV.com BLUETOOTH

Dispozitiv permiţînd descărcarea, datorită tehnologiei wireless, de logouri, spoturi video, wallpaperuri pe propriul telefon portabil, prezintă avantajul informării inedite, al amplasării pe multiple suporturi: mobilier, panou stradal, MV.com MAXI etc. şi în diverse incinte (de la cluburi la spaţii comerciale), al sondării (aprecierea ratei de răspuns la mesajul campaniilor poate fi realizată instantaneu, terminalele GSM putînd fi totodată identificate, astel încît serverele să comunice deţinătorilor de telefoane mobile vizaţi o invitaţie de accesare a unui site unde ar exista posibilitatea comunicării datelor acestora de identificare) şi al eficienţei: mix rată de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă e de 68.8%, 70% din aparate dispunînd de tehnologie Bluetooth - consum de energie scăzut.


Lansat în urmă cu 3 ani, dispozitivul MV.com BLUETOOTH e brevetat de către Marian Costache, fondator MV.com, de profesie inginer (absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti) şi a atras atenţia unor branduri mari (Sprite, Heineken, Bvlgari, Altex, Red Bull, Milka, URSUS, Axe, Pepsi, Cosmote etc.), în căutare de expunere în zone cu trafic intens auto-pietonal din Bucureşti (Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Presei Libere, Piaţa Muncii). Astfel, de pe maximum 20 de telefoane (cu Bluetooth-ul activat, din raza panourilor MV.com, identificate de server), se poate citi, simultan, mesajul transmis, la numai 7 secunde de la primire, acesta fiind adaptat în funcţie de categoria sau tipul dispozitivului (cîte un tip de fişier pentru fiecare dispozitiv de telefon mobil, smart phone sau PDA - palmtop/fişiere în funcţie de rezoluţia ecranului).

Video

Detalii

Bonus

Comunicare publicitară în afara sferei reglementărilor CNA, sistemul MV.com BLUETOOTH prezintă şi avantajul retransmisiilor de la un portabil la altul.

Via


  • Kit. MV.com SHOW (camionul-scenă)

Kit de implementare a unui eveniment în aer liber, cu o suprafaţă de expunere utilizabilă (de la concerte la show-room) de 63 m² şi de afişare publicitară de cca. 150 de m.

  • Odorant. MV.com SCENT

Constînd în amplasare de casete odorante pe rafturi (Shelf), vizualurile transportoarelor (Outdoor) şi mijloace de transport în comun (Bus).

  • Spaţii de joacă. MV.com PLAYGROUND
Include decorare publicitară a spaţiilor de joacă şi organizare de evenimente (spectacole, sesiuni de testare).

Via


Bonus Cînd colţul blocului te salută (BB 3): Magink, proiectul prezentat cu ocazia Inspire 2008, împreună cu Dan Petre, managing partner al companiei de cercetare de piaţă D&D Research (efect de led conferit de o serie de vopsele speciale) = mesaje publicitare personalizate graţie SIM-urilor de telefon mobil: odată ajuns acasă, blocul îţi urează bine ai venit sau îţi aminteşte că ai mai trecut pe acolo etc.

Via



Vezi şi galeria foto şi pe cea video (Inclusiv prezentarea Motion Vision Communication la ADfel)

Citeşte şi Mişcarea vizualurilor, premisă a memorabilităţii


Efectul AXE. E timpul să vrei

Am pătruns în gaura de şarpe în care ai stat ascuns
Am tras aer în piept, ne-am concentrat şi-am dat în plîns
Fiecare centimentru e o capcana letală
Ăsta-i şifonier sau o adevărată sobă medievală?
Televizorul e în comă, şi-a luat liber azi-noapte
Şi-acum parcă transimite Cutremurul din ‘77
Te întrebi de ce fetele tremură şi te plimbă prin parc
Sînt speriate, zgîriate, au pe spate urme de arc
Acest decor sperie şi fantoma unei femei, te-am băgat la idei ?
Avem soluţia, e timpul să vrei...”


Via

Promoţia comunicată 360°, Pimp my Bedroom, desfăşurată în intervalul 24 septembrie - 31 decembrie 2007, de către echipele agenţiei de media MindShare şi a reţelei globale de servicii de brand activation OgilvyAction, parte a Ogilvy Group, pentru clientul Unilever, brandul AXE, pe medii atent targetate (radio, televiziune, video online, website) a plecat de la nevoia de a personaliza dormitorul tinerilor, în ideea de a deveni emblematic pentru puterea de seducţie AXE”.

Iniţial show de televiziune, propunere venită dinspre grupul de comunicare Lowe&Partners, proiectul a fost dezvoltat de MindShare într-un format de televiziune al cărui co-producător este (alături de casa de producţie ADDA), răspunzînd totodată de promovarea şi parcursul programului.

Astfel, fiecare tînăr interesat trimitea un S.M.S. cu un cod imprimat pe un produs AXE, cîştigătorul alegîndu-se cu o reamenajare a dormitorului propriu, în concordanţă cu personalitatea sa, de către cunoscuta formaţie hip-hop, Paraziţii, lideri de atitudine ai noii generaţii”, şi, implicit, cu o apariţie în cadrul show-ului care a rulat timp de 30 de minute, în prime time, pe parcursul a opt săptămîni, pe postul Prima TV.

Totodată, pe situl creat de către OgilvyAction (care, de altfel, a înregistrat - într-o perioadă de 10 săptămîni -, 95.000 de vizitatori unici), se putea redecora virtual o cameră, folosindu-se de elementele puse la dispoziţie de AXE şi urmări promoul creat de Paraziţii sau selecţii ale emisiunii de televiziune.



Before


After



„Promoţia Pimp My Bedroom este un exemplu strălucit de proiect neconvenţional care generează atît succes comercial pentru client, cît şi reputaţie creativă pentru agenţie. Această campanie a demonstrat că obiectivele de brand precum creşterea vînzărilor şi construcţia imaginii de marcă nu trebuie niciodată privite drept două obiective divergente, ci complementare, putînd fi indeplinite simultan” declara Bogdan Toacse, Category Manager Deo, Unilever SCE.

Via

Citeşte şi Vila Plăcerilor


Show şi publicitate

Atît pe fondul suprasaturării cu varii mesaje de lansare/dezvoltare de brand a canalelor clasice, cît mai ales dat fiind avantajul conferit de raportul optim costuri reduse - interacţiune ridicată a consumatorului cu produsul, tot mai multe companii optează pentru o expunere publicitară în emisiuni radio/TV sau pentru un product placement în reality show-uri: Venind cu soluţii creative, proiectele speciale comunică mult mai eficient şi mai targetat, reuşind, în multe situaţii, să se apropie de consumator mult mai natural, fiind şi mult mai uşor de asimilat, mai ales cînd este vorba de proiecte care interacţionează direct cu publicul-ţintă”, menţiona Gabriela Trăistaru, media planner în cadrul agenţiei Mediaedge:cia.

Aşadar, divertismentul vinde publicitate e concluzia unui studiu realizat de compania de cercetare PQ Media, conform căruia, în ultimii cinci ani, volumul campaniilor de promovare prin intermediul producţiilor radio şi TV s-a dublat: cinci miliarde euro în 2007, cu 15% mai mult decît un an anterior, la nivel global.

Citeşte şi Mediile alternative din S.U.A. vor atrage bugete în creştere


Print-aduri „Nu tăia pădurea ca-n codru!”




Veşnica lor pomenire!


Nu tăia pădurea ca-n codru!”, proiect finanţat prin programul PHARE 2004, Societatea Civilă, componenta 1, Dezvoltarea sectorului ONG, e o campanie de comunicare (derulată în mediile: internet, media neconvenţională, outdoor, print, spot radio, televiziune), iniţiată de Agenţia de Monitorizare a Presei (A.M.P.), cu sprijinul Asociaţiei pentru Coeziune Economică şi Socială (ACES), al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) şi al Comitetului Naţional Român pentru Drepturile Copilului, menită să tragă un semnal de alarmă asupra defrişărilor excesive şi, implicit, să determine conştientizarea importanţei pădurii pentru mediul înconjurător şi pentru viaţa socială, dezvoltarea instituţională a organizaţiilor implicate în proiect prin încurajarea comunicării cu publicul, sporirea încrederii acestuia în organizaţiile societăţii civile implicate în soluţionarea problemelor de mediu, precum şi creşterea vizibilităţii acestora.

Astfel, programul de informare şi de responsabilizare a debutat neconvenţional în Bucureşti, în luna septembrie a anului trecut (6), cu îmbrăcarea în negru a 50 de copaci din Bucureşti, din zonele centrale ale Capitalei (B-dul Catargiu, B-dul Magheru, Piaţa Universităţii, B-dul Elisabeta), în amintirea” copacilor tăiaţi în perioada 1989 - 2007 (Obcine, Apuseni, Piatra Craiului, Valea Trotuşului, Harghita şi Covasna), doliul fiind ţinut şi pentru cele 10. 000 de decese cauzate de condiţiile nefavorabile de mediu şi înregistrate în Bucureşti.





Totodată, proiectul a fost lansat şi în outdoor, în Timişoara (Ialomiţei - Complex Terra, Popa Şapcă, Piaţa Huniade, Piaţa Consiliul Europei), Cluj (Josef Bela, N. Titulescu, Pod Garibaldi, Piaţa Mihai Viteazu) şi Bucureşti (Palatul Regal, Piaţa Amzei, Piaţa Walter Mărăcineanu, Biserica Sfîntu Gheorghe).




Campania de informare în cadrul căreia au fost derulate şi un concurs de creaţie, adresat elevilor din clasele I - VIII din 7 judeţe, şi patru sesiuni de informare a proprietarilor de pădure, a adus agenţiei de publicitate Grey Bucharest un Golden Watch, la categoria Advertising Campaigns, primul premiu al agenţiei la cea de-a XIV-a ediţie a festivalului Noii Europe, Golden Drum (2007).

Via Pădurea e în pom 1 şi 2

Apa trece, Pietrele Craiului rămîn chele



Cea mai curajoasă revoluţionare de chick lit


Desfăşurată sub sloganul „Am adunat tot ce-ţi place să citeşti într-o revistă”, pe canalele: online, outdoor, print, radio, TV, noua campanie a autodeclaratei cea mai curajoasă revistă de femei”, Tabu, lansată în aprilie a.c., a cunoscut şi expunere în medii neconvenţionale.

Dacă cele 1+2 spoturi TV a cîte 30 de secunde surprindeau cinci trimiteri către situaţii ideale, umoristic împachetate: afişul ce anunţă reduceri non-stop de 98%, biletul lăsat fiicei de mama plecată să-şi facă ea însăşi implant de silicon (Ce, numai tu?), ciocolata Mănîncă şi slăbeşte, locul de parcare (Rezervat pentru soţia mea, Mara), scrisul de pe oglinda aburită din baie (Nu-l suna!) pe patenerul care a greşit, iar printurile au ilustrat fiecare din ipostazele de mai sus, mesajele comunicate neconvenţional au mers pe aceeaşi linie (Banii băgaţi în poşete şi pantofi sînt o investiţie foarte bună, Cu rujul ăsta sigur o să faci furori), putînd fi regăsite în băile HORECA (oglinzi) şi pe mînerele de la metrou (şi cele personalizate: Această poziţie iţi face braţe ca ale Madonnei şi Să nu-ţi pară rău după el, chiar dacă te lua tot timpul cu maşina).

Un alt proiect interesant al celei mai curajoase reviste de femei” e cel ce se va derula în intervalul 24 aprilie 2008 - 5 iunie 2009, care îşi propune scrierea primului roman Tabu, realizare colectivă ce va fi publicată în colecţia Cocktail a Editurii Humanitas Fiction: pornind de la un prim capitol pilot, redactat de un editor specializat, care poate fi parcurs pe situl publicaţiei şi care o înfăţişează pe jurnalista de lifestyle la magazinul glossy Buzz Magazin”, Liza, cititoarele pot contribui la scrierea celorlalte 15 capitole.

Via


La metrou

Unirea la Tropice. În plină iarnă, Lenor îmbălsămează metroul cu aer tropical


Butaforie şi un ecran interactiv care aduce la picioarele privitorului peşti înotînd sînt inovaţiile campaniei noii variante a produsului Procter & Gamble, Lenor Tropical Fresh, care debuta (1 februarie a.c.) pe un canal clasic, televiziunea, cu un spot filmat în Costa Rica.


Via

Vezi video

Semnatara execuţiei prezente în staţia de metrou Unirea timp de două săptămîni e echipa agenţiei de publicitate Grey Bucharest, alcătuită din copywriter Cristina Popescu, art director Arpad Fekete, creative directors Claudiu Dobriţă şi Ştefan Vasilache, Client Service Roxana Mătăşel. E dovadă că poţi fi inovator şi într-o zonă pe care mai toată lumea o consideră plicticoasă, prafuită. Cu atît mai mult cu cît o faci într-un mod atît de relevant, pornind de la o idee simplă. Mulţi nu credeau c-o să ne iasă, la un moment dat nici noi nu mai credeam. E minunat să vezi impactul pe care îl are execuţia şi toată agitaţia pe care o creează”, declara Claudiu Dobriţă, Director de Creaţie Grey Bucharest.

Un alt proiect aparte, concept al agenţiei de publicitate full-service MacCann Erickson, a fost realizat în Pasajul Unirii: o pseudo-pajişte - prelungire a unui panou, implementat pentru advertiserul Dorna.



Urmînd aceeaşi linie, agenţia a optat pentru o decorare a treptelor care duc spre fast-foodul McDonald’s din staţia de metrou Unirii 2 cu oferta promoţională a momentului.




Reclamele iau cu asalt staţiile de metrou

Despre eficienţa campaniilor publicitare la metrou


„Din cele care se prezintă clientului şi nu se fac vreodată ”

Gros şi la un preţ bun”, porţia de gossip servită la cafeaua de dimineaţă - replică zilnică a tabloidului bilunar Ciao!, cotidianul CANCAN a beneficiat cu două săptămîni înainte de lansarea pe piaţă (aprox., începînd cu data de 16 aprilie 2007) de o campanie de promovare semnată 23 Communication Ideas (shop de idei înfiinţat de Bogdan Naumovici), desfăşurată atît pe A.T.L., cît şi pe B.T.L. Componenta convenţională a inclus expunere - panotaj, spoturi broadcasting şi promovare online, execuţiile inovative regăsindu-se în lifturi de bloc din Capitală şi din provincie, în saloane de beauty şi în staţiile de metrou, localizări unde se preferă, în genere, o astfel de lectură.

Simplitatea a fost cuvîntul cheie cînd am ales tipul de execuţie. Spoturi TV cu totul atipice - deloc vizuale, doar voce care te face să îţi imaginezi povestea. Sparge calupul un ecran negru doar cu o subtitrare. În celelalte medii - backgroundul roşu cu fîşii de ziar este uşor recognoscibil. E CANCAN.”, echipa 23.

Neconvenţionalul a constat în fotografierea şoferilor aflaţi în intersecţii aglomerate, pe rute dispunînd de semafoare consecutive, astfel că la următorul stop, fiecare surprins de echipa de paparazzi CANCAN primea un ziar personalizat, deasupra chipului fiecărei „victime” putînd fi citite titlurile senzaţionale: „Noua amantă a lui Brad Pitt” (doamne) şi „Noul amant al Angelinei Jolie” (domni), astfel fiind realizate cca. 1000 de ziare în Bucureşti şi peste 740 în ţară (Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi).

De asemenea, în staţiile Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei şi Universitate din Capitală, paparazzi-statui îi surprindeau pe cei care se apropiau cu blitzul aparatului de fotografiat (pe cele mai circulate rute putînd fi întîlniţi actorii-comentatori ai unor ziare CANCAN cu dimensiuni de peste un metru), în alte 50 de localuri din portofoliul OOPS MEDIA, deasupra pisoarelor, au fost amplasate dispozitivele CANCAN, generatoare de click şi flash similare aparatelor foto, ce se declanşau în momentul apropierii de vasul deasupra căruia apărea scris „A fost descoperit bărbatul cu cel mai mare...”, iar în zone aglomerate din Bucureşti precum Piaţa Unirii, Victoriei, Româna, Universităţii şi Obor, Promoteriţe French CANCAN au împărţit 7. 500 de ziare şi alte 8. 700 în ţară. Restul e CANCAN.

Via


Beamvertising



Vezi şi Guerrilla Projection

Street advertising

Ce se face la noi:





... şi cam ce se face afară:


Canesten este indicat tratamentului micozelor pielii provocate inclusiv de mucegaiuri



Cîte ceva despre arta urbană şi despre free graffiti.

Bonus

Din nefericire, filmuleţul nu mai e disponibil. Promovarea a constat în pictarea unor billboarduri întruchipînd clasice BMW-uri, care astfel deveneau maşini de curse.

Via


Neconvenţional La Motoare


D.I.Y. - Supradyn


Salvaţi copiii! Nu de banii tăi avem nevoie, oferă-te voluntar!


RedBull îţi dă aaaripi!


Te-ai murdărit pe mînă! Sprite spune pe bune!


Campania de destresare Nutline


Intră pe www.galasocietatiicivile.ro şi află cum poţi fi mai plăcut.
G.S.C. premiază spiritul civic.


Intră pe www.galasocietatiicivile.ro şi află cum poţi fi mai frumoasă.
G.S.C. premiază spiritul civic.


Fanta, Play on!


Coca-Cola Zero


Librăriile Cărtureşti


Noua amantă a lui Brat Pitt a fost văzută în România

Via

ADfel 2.0

Spectacolul de publicitate” a debutat cu dezvăluirea veritabilelor intenţii ale lui Maximilian, medium vînzător de publicitate sufletelor de pe tărîmul celălalt, într-un making of al campaniei de promovare a festivalului. În celelalte şase zile s-a încercat împăturirea în opt a celor 5. 000 de coli-aduri galbene puse la dispoziţia participanţilor, concept D.I.Y. (Do It Yourself) media al agenţiei de publicitate Sister&Co pentru Supradyn, precum şi răzuirea sisifică (odată un strat îndepărtat, se ivea un altul) a celorlalte 2. 000, spre a sublinia ideea unei sarcini greu de îndeplinit, dată fiind lipsa de energie, care ar fi putut fi înlăturată de complexul de minerale şi de vitamine; s-a participat la un concurs de bancuri seci, premiile un pic mai înţepătoare oferite de Schweppes fiind trei cactuşi, s-a jucat Spînzurătoarea prin S.M.S. (Play on!), premiile fiind acordate de Fanta; s-au confecţionat, în cadrul unui atelier ecologic creativ, din materialele reciclabile, costume reprezentînd cîte un tip de poluare a aerului („Noxele îţi dau aripi”), a apelor („Eşti ceea ce deversezi”), fonică („Viitorul sună tare”), socială („Scene de violenţă moderată”), de către cinci membre ale Asociaţiei Salvaţi Delta - Academia Caţavencu; s-a jucat fusbal şi s-au pescuit seminţe, astfel mergîndu-se pe linia Nutline - Campanie de destresare; s-au făcut ştampilări cu mesajul „eşti murdar pe mînă” în spiritul Sprite - Spune pe bune! etc.