Mă las de blogging
Mi-am propus să mă fîţîi prin toate MAZZ-urile pînă prind o execuţie pentru U.S.A.M.V. De nu reuşesc, mă las de meserie. Eu una m-am săturat să fur de pe la alţii; şi n-ar fi rău să-mi fac drumuri pe oriunde în orasul ăsta... numai-numai prind şi eu neconvenţionale de coadă.
Aşadar, voilà ştampiluţele...
Lăbuş
Marketing electoral inspirat şi nu prea: un candidat independent s-a gîndit să-şi facă-n chip inedit cunoscută pasiunea pentru cîini, îmbrăcînd 12 comunitari cu vestuţe electorale. Numai că oropsiţii au parte de-ntreaga consideraţie a altor iubitori de animale, cărora le vin alegerile ca sarea-n ochi. Oricum, bilă albă pentru debut. Pe unde n-or fi umblat bieţii de ei...
Citește și Cîinii-afișe electorale nu sînt o idee chiar nouă
Vara se poartă neconvenţionalele
Iată la ce serveşte hyperlink-ul: nouă execuţie inovativă de la GE Money.
Acesta este un teasing

Încă mai sînt pe asfalt şi anunţau, în apropierea trecerilor de pietoni, Prima ediţie a Festivalului de Teatru Euro-Art, Iaşi. Un teasing e un demers anunţător de campanie (publicitară), cam ce au făcut cei de la GMP pentru Dumitru Oprea în electorale, numai că au uitat să şi pună ceva dincolo de fermoarul care a rămas deschis şi atît (strict publicitar vorbind). Abia cînd m-a prins panoul cu pricina "Bine ai venit! Deocamdată închis." (au mai fost şi stickerele care-ţi lipeau uşa blocului şi hangerele cu acelaşi mesaj), în Fundaţie, la semafor, şi am auzit o discuţie între doi pensionari (trebuie să fi fost) cum că s-ar deschide vreun supermarket, am înţeles şi eu nevoia patternurilor în neconvenţional: prima venise Felicia cu petele policrome de pe asfalt (şi de pe spatele biletelor de tramvai) care "dau culoare vieţii". Numai că festivalul a trecut, petele au rămas şi lîngă ele au răsărit altele, gravez.ro. Şi dacă or să mai apară încă un rînd şi încă unul, mă întreb ce are să mai fi aşa… inedit.
Pentru cei care n-au aflat despre neconvenţional
Nu e nici osteopatie, nici energie eoliană cum am fost eu însămi tentată să cred. Înseamnă canale noi de comunicare, de la fructe (pe care pot să fac reclamă la vreun preparat polivitaminic) la părţi ale corpului uman (cum ar fi cupele sutienelor femeilor de moravuri uşoare, li se mai zice prostituate). În România, ar însemna expunere neconvenţională în spaţii inedite (eu nu le găsesc defel, pentru mine fiind un indoor updatat): toalete - restroom advertising (panouri OOPS sau publicitate în oglindă, admirror, cam ce fac cei de la Casia Communications central şi în Iaşi cei de la Max Media Grup), lifturi (în sfirşit avem şi video screenuri), saloane de beauty sau săli de fitness, etc., abordări inovative în promovare cum ar fi „Se caută Enescu”, iniţiativă Orange, execuţii de gherilă, cînd un mediu cu o finalitate de sine stătătoare devine canal de promovare publicitară: să luăm un copac şi să-i agăţăm o cutie de detergent de o creangă - e o manieră ieftină de a face noul detergent ecologic Xlescu familiar posibililor cumpărători sau printuri inovative, cînd nişte isteţei fac lucru manual pe paginile publicaţiilor: litere embosate sau spirale ca aceasta Şi, în fine, campaniile care se desfăşoară pe bloguri, viralele, spoofurile... Altfel spus, tot ce înseamnă nou în advertising, e îndosariat la neconvenţionale, ca mai apoi să se perimeze cît ai clipi şi să apară altele. Şi tot aşa.
Hiu!
S-a terminat. Şi pentru că mi-e sete de neconvenţional, sper să prind Adfelul de anul acesta (25-31 august) şi să transmit, în direct, "poveşti din viitorul apropiat".
Citeşte şi despre laptele şi mierea din advertising
How dare they?
Cei care nu ratează spoturile TV o fac din raţiuni de:
- plictis (38%)
- pentru a se ţine la curent cu apariţiile recente (28%)
- binedispunere (23%)
- hobby (13%)
Fără telecomandă şi departe de frigider, recte pradă sigură sau - eufemistic formulat - potenţial cumpărător, aflat în acele spaţii care te ţin locului, fără vreo preocupare, unde nu ai scăpare din calea reclamei, oricum ar fi ea livrată: lift, mijloace de transport în comun, toalete etc. Şi pentru că toate trebuie să poarte un nume, li s-a zis „captive audience networks”. De cca. 30 de ani în Occident, au intrat în
Via
Totodată, acest tip de publicitate a pătruns şi în cinematografe, sub forma off-screenurilor de la candy-baruri sau din apropierea caselor de bilete, de pe tricourile angajaţilor sau de pe spătarul scaunelor, şi în taximetre, sub forma print-stickerelor sau a panourilor amplasate pe tetiere şi a sistemului de reclame ce rulează pe LCD-uri integrate acestora. Dacă iniţial puteau fi întîlnite în capitală, în bordurile taxiurilor avînd curse către aeroport (drivertising asigurat non-stop de firma Mediapress Advertising în 115 maşini Cobălcescu şi alte 115 Euro Fly Taxi, cu o audienţă declarată de 195.000 de oameni lunar), astfel de aparate, produse în
În Bucureşti, TAXI.AD, serviciu de plasare de publicitate în taxiuri (sub formă de panouri publicitare landscape A5) disponibil din luna octombrie a anului 2006, deţine 40% din piaţă, procentul indicînd o acoperire media de cca. 4 milioane de persoane ce au beneficiat, lunar, de facilităţile de transport ale firmelor contractate de agenţie.
Vezi şi Statistici şi Prezentare (!)
De asemenea, publicitatea neaoşă a ajuns şi pe alte suporturi de promovare, cum ar fi biletele de călătorie sau de transport în comun. Astfel, biletele CFR pot prezenta iscripţionări publicitare: cartonul termoreactiv înseriat de 56.5 x 67.6 mm (38.2 cmp) serveşte drept canal de comunicare. Numărul minim de bilete comandabile este de 3.000.000, la un preţ per exemplar de 0,0057 euro (cca. 17.000 de euro, în total). De altfel, şi plicul conţind legitimaţia de călătorie include, pe lîngă informaţiile privind transportul internaţional, şi două spaţii destinate promovării - în ediţii de cîte 15.000 de exemplare - executate de Inter Media Promotion, agenţie de publicitate ce a încheiat, în primăvara anului 2006, un contract cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători.
Caută-ne.ro e o firmă specializată în comunicarea publicitară pe biletele de transport în comun, una din cele mai ieftine modalităţi de promovare. Firma responsabilă, Fabrica de Imagine, activează în şapte judeţe ale ţării (Bihor,
Citeşte şi Un business...
2. Avantajele şi dezavantajele spaţiului publicitar disponibil cf. Caută-ne.ro (firmă de publicitate pe biletele de tranposrt în comun).
3. Costurile presupuse de expunerea pe bilete comparativ cu apariţia în presă.
4. Transele de bilete şi tirajele lor (CFR)
Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru spot TV
„If it works, people will know who it’s for. If it doesn’t, they won’t.”
Ian Armstrong,
Manager of customer communications, Honda
Madrid, un avion, 19 paraşutişti şi o maşină. Ce au toate acestea în comun? Live advertul Honda, primul spot difuzat în direct de o televiziune britanică, transmis, pe 29 mai a.c., de către Channel 4. Pe parcursul a trei minute şi 20 de secunde, în timpul pauzei intercalate în reality show-ul Come Dine With Me, 19 paraşutişti, au „silabisit”, printre nori, deasupra Madridului, numele corporaţiei multinaţionale, în spiritul sloganului noii campanii Honda (Accord): „Difficult is worth doing”.
Şi, pe drept cuvînt, a meritat osteneala: toate ziarele, inclusiv ediţiile online au livrat informaţia publicului larg. Fără efecte speciale (CGI, computer generated imagery), conceptul agenţiei de comunicare specializată pe marketing B2B, 4Creative, poate fi catalogat drept veritabil Black Pencil. Se zvoneşte chiar că executanţii fie ar fi reuşit scrierea logoului, fie nu ar mai fi deshis paraşutele. Publicitar conchizînd, se pare că sky’s (really) the limit!
Via 1 şi 2Vezi şi HONDA Live advert - with Socks
Destul de amuzant






