„Din cele care se prezintă clientului şi nu se fac vreodată ”

Gros şi la un preţ bun”, porţia de gossip servită la cafeaua de dimineaţă - replică zilnică a tabloidului bilunar Ciao!, cotidianul CANCAN a beneficiat cu două săptămîni înainte de lansarea pe piaţă (aprox., începînd cu data de 16 aprilie 2007) de o campanie de promovare semnată 23 Communication Ideas (shop de idei înfiinţat de Bogdan Naumovici), desfăşurată atît pe A.T.L., cît şi pe B.T.L. Componenta convenţională a inclus expunere - panotaj, spoturi broadcasting şi promovare online, execuţiile inovative regăsindu-se în lifturi de bloc din Capitală şi din provincie, în saloane de beauty şi în staţiile de metrou, localizări unde se preferă, în genere, o astfel de lectură.

Simplitatea a fost cuvîntul cheie cînd am ales tipul de execuţie. Spoturi TV cu totul atipice - deloc vizuale, doar voce care te face să îţi imaginezi povestea. Sparge calupul un ecran negru doar cu o subtitrare. În celelalte medii - backgroundul roşu cu fîşii de ziar este uşor recognoscibil. E CANCAN.”, echipa 23.

Neconvenţionalul a constat în fotografierea şoferilor aflaţi în intersecţii aglomerate, pe rute dispunînd de semafoare consecutive, astfel că la următorul stop, fiecare surprins de echipa de paparazzi CANCAN primea un ziar personalizat, deasupra chipului fiecărei „victime” putînd fi citite titlurile senzaţionale: „Noua amantă a lui Brad Pitt” (doamne) şi „Noul amant al Angelinei Jolie” (domni), astfel fiind realizate cca. 1000 de ziare în Bucureşti şi peste 740 în ţară (Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi).

De asemenea, în staţiile Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei şi Universitate din Capitală, paparazzi-statui îi surprindeau pe cei care se apropiau cu blitzul aparatului de fotografiat (pe cele mai circulate rute putînd fi întîlniţi actorii-comentatori ai unor ziare CANCAN cu dimensiuni de peste un metru), în alte 50 de localuri din portofoliul OOPS MEDIA, deasupra pisoarelor, au fost amplasate dispozitivele CANCAN, generatoare de click şi flash similare aparatelor foto, ce se declanşau în momentul apropierii de vasul deasupra căruia apărea scris „A fost descoperit bărbatul cu cel mai mare...”, iar în zone aglomerate din Bucureşti precum Piaţa Unirii, Victoriei, Româna, Universităţii şi Obor, Promoteriţe French CANCAN au împărţit 7. 500 de ziare şi alte 8. 700 în ţară. Restul e CANCAN.

Via


Niciun comentariu: